Prima zi fără lupte în Siria. Obama: Violențele din partea Statului Islamic nu se vor termina imediat
Violenţele din Siria au încetat, după cinci ani de război. Armistiţiul convenit de Statele Unite şi Rusia a intrat în vigoare la miezul nopţii, ora Damascului, iar acordul de încetare a focului este respectat de părţile combatante.
Cu toate acestea, presa internaţională scrie că focuri sporadice de arme au fost auzite în mai multe regiuni.
Reprezentantul Statului Major al armatei ruse, Serghei Rudskoi, a declarat că Moscova respectă angajamentele stabilite în acordul de încetare a focului.
"Forţele aeriene ruse au oprit total bombardamentele sale în "zona verde". Adică în zonele unde se află grupuri armate care ne-au prezentat o cerere de încetare a focului", a declarat Rudskoi.
Iar președintele Statelor Unite, Barak Obama, a declarat că există o mulțime de motive pentru a crede că violențele din partea Statului Islamic nu se vor termina imediat.
"Există o multime de motive de scepticism. Chiar și în cele mai bune condiții, violența nu se va termina imediat. Dar toată lumea știe ce trebuie să se întâmple. Toate părțile trebuie să înceteze atacurile, inclusiv bombardamente aeriene", a spus Obama
Rebelii şi reprezentanţii guvernului de la Damasc au convenit să înceteze luptele pentru două săptămâni.
Grupurile cheie ale opoziției, care formează Înaltul Comitet de Negocieri, insistă, însă, ca regimul preşedintelui Bashar al-Assad să ridice asediul oraşelor controlate de rebeli şi să elibereze prizonierii.
Ei mai cer să fie permisă livrarea ajutoarelor umanitare în zonele în care s-au dat lupte, până acum, şi unde mii de civili îndură lipsuri greu de imaginat.
- PERICOL TERORIST în Belgia. Mai mulți suspecți de legături cu Statul Islamic, au fost reținuți
- Olanda a lansat primele bombardamente aeriene împotriva Statului Islamic
- Statul Islamic, în inima Rusiei! 14 oameni au fost reţinuţi pentru activităţi periculoase
- Zeci de morţi în Siria în urma a două atentate. Statul Islamic CADE primul sub bănuială
- Statul Islamic a eliberat 42 de creștini sirieni. Ce a obținut în schimb
- Moscova își continuă bombardamentele în Siria, dar nu confirmă raidurile aeriene de vineri