Primăria a aprobat proiectul de implementare a sistemului de taxare electronică în transportul public
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a aprobat proiectul de implementare a sistemului de taxare electronică în transportul public din municipiul Chişinău.
Potrivit dispoziţiei primarului, sistemul de taxare electronică va fi introdus în troleibuzele şi autobuzele care asigură prestarea serviciilor de transport public în municipiul Chişinău şi va fi implementat în cadrul tuturor liniilor de transport de capacitate mare.
Sistemul de taxare electronică presupune deţinerea de către pasageri a unor carduri pentru achitarea călătoriilor. Cardurile vor putea fi încărcate prin intermediul diferitor dispozitive, inclusiv terminale, care vor fi instalate în apropierea staţiilor de aşteptare a transportului public
Primăria Chişinău urmează să modifice şi procedurile de sancţionare a călătorilor care nu vor achita taxa pentru călătorie.
Perioada de trecere de la sistemul actual de taxare la sistemul de taxare electronică a fost stabilită la intervalul de şase luni, din momentul implementării.