Primăria capitalei a prezentat un calendar cu 12 ambasadori ai Chişinăului (VIDEO)
Oameni de cultură, care, prin creaţia lor, au contribuit la promovarea Chişinăului în străinătate, au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii speciale. Primăria capitalei a creat un calendar cu 12 ambasadori ai urbei. Printre aceştia sunt Nicolae Botgros, Spiridon Vangheli, Dan Bălan şi Natalia Barbu.
Fiecare pagină din calendar prezintă o personalitate din Moldova, recunoscută peste hotarele ţării. Unii ambasadori ai Chişinăului s-au reunit într-un local din Capitală, la o recepţie.
"Ceea ce facem noi, nu facem pentru noi personal. Ceea ce facem noi va deveni tradiţie şi un patrimoniu al ţării noastre", a declarat dirijorul Nicolae Botgros.
"Pentru mine e o favoare şi un respect mare că sunt alături aici de maestrul Botgros, de marele compozitor Doga şi multe alte personalităţi", a spus instrumentistul Alex Calancea.
"Îmi pare bine că Primăria acordă atenţie artiştilor. Nici nu credeam că se ocupă de aşa proiecte, credeam că numai mătură străzile, duc gunoiul", a declarat compozitorul Eugen Doga.
"E o mare onoare în primul rând. Eu unde plec, când sunt în afară, povestesc cu drag despre oraşul meu", afirmă interpretul Cătălin Josan.
Reprezentanţii Primăriei spun că proiectul "Ambasadorii Chişinăului" va fi promovat în 2014.
"Este un proiect mai amplu pe care ni-l propunem să-l realizăm, cu lansări de discuri, de cărţi, expoziţii de cărţi şi fotografie şi alte evenimente culturale", a declarat Lucia Culev, şefa Direcţiei cultură de la Primăria capitalei.
Calendarul a fost tipărit cu sprijinul financiar al unui combinat de vinuri din Moldova.
- Cum arătau în copilărie Dan Bălan, Natalia Barbu, Natalia Gordienko, Adrian Ursu, Karizma şi Ionel Istrati
- Scriitorul Spiridon Vangheli a primit cea mai înaltă distincţie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei
- Opera lui Grigore Vieru, prezentată într-o singură carte. Cui îi aparţine ideea şi cine a realizat lucrarea