Primăria Capitalei invită oamenii de afaceri să se implice în dezvoltarea orașului prin parteneriate publice-private
Embed:
Primăria Capitalei invită oamenii de afaceri din Chişinău să se implice în dezvoltarea oraşului în cadrul parteneriatelor publice private. Apelul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, organizată de reprezentanţii Primăriei și ai fracțiunilor Consiliului Municipal. Consilierul primarului general, Vladimir Mitru, a declarat că municipalitatea este deschisă pentru o nouă etapă de colaborare cu investitorii locali.
"Am stipulat ca obiectiv telefericul din strada Nicolae Costin din sectorul Sculeni. Subterana de la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare şi strada Ismail, fiindcă este o subterană foarte mare. Iluminatul stradal, deşeurile solide, tichetarea electronică, parcajele municipiului Chişinău", a spus consilierul primarului general al municipiului Chişinău, Vladimir Mitru.
Primăria își propune să fie valorificate la maximum proprietățile municipale, inclusiv reabilitarea clădirilor istorice din oraș. Fiecare proiect urmează să fie implementat în baza studiilor de fezabilitate, care vor fi realizate prin contribuția partenerilor de dezvoltare externă.
"Clădirile istorice din municipiul Chişinău care aparţin municipalităţii şi sunt într-o stare dezastruoasă care reabilitarea lor, construcţia lor au costuri foarte mari şi ca obiectiv de parteneriat public-privat să fie chiar şi aceste clădiri", a spus Vladimir Mitru.
Printre planurile Primăriei se numără şi un parteneriat cu agenţii economici pentru gestionarea deşeurile solide de la groapa de gunoi de la Ţânţăreni, amenajarea staţiilor de aşteptare a transportului public şi instalarea camerilor de supraveghere pe străzile din Capitală. În acest an, în cadrul parteneriatelor publice-private, Primăria a reabilitat pasajul subteran de pe viaductul de la Botanica, subterana de pe strada Teilor din acelaşi sector şi zona de sub podul de la Telecentru. Propunerea urmează să fie supusă votului la următoarea şedinţă a Consiliului municipal Chişinău.