Municipalitatea intenţionează să instaleze plăcuţe, cu un scurt istoric, pe monumentele de arhitectură, ce se află în gestiunea Primăriei Chişinău. Asta în cazul în care va putea acoperi costurile de confecţionare şi fixare a acestora.
Acţiunea vine după ce o clădire, care făcea parte din patrimoniul cultural-istoric al Capitalei, a fost demolată, pe 25 decembrie. Iar cazul a fost semnalat de Publika TV.
Potrivit statisticilor, Centrul istoric al Capitalei include 977 de edificii de importanţă locală şi naţională, înscrise în Registrul monumentelor ocrotite de stat. Din anul 1995 până în prezent, aproximativ 80 de clădiri au fost demolate, iar alte 155 au suferit intervenţii ce au prejudiciat autenticitatea şi integritatea monumentelor. 17 dintre ele se află în proces de degradare.