Primăria Chişinău, debusolată. Cele trei ceasuri instalate pe clădirea instituţiei indică ore diferite
Cele trei ceasuri de pe turnul Primăriei Capitalei au luat-o, din nou, razna. Toate indică diferit ora, iar de vină sunt mecanismele vechi şi defecte, spune ceasornicarul-şef al Capitalei, Ivan Kozlov. Autorităţile afirmă că nu au bani pentru reparaţia orologiilor.
Potrivit lui Ivan Cozlov, ceasurile n-au fost reparate de când au fost instalate, adică de aproape 40 de ani. El spune că a solicitat, în repetate rânduri, autorităţilor Primăriei bani pentru înlăturarea defectelor sau pentru înlocuirea pieselor.
"Uzina producătoare a oferit o garanţie de 10 ani, iar acest termen a fost depăşit de 3,5 ori. Avem nevoie de mecanisme noi, pentru că acestea sunt foarte vechi, iar acele se clatină deja", a spus ceasornicarul Primăriei Capitalei, Ivan Kozlov.
Şeful Direcţiei Relaţii Publice al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, spune că, în acest moment, nu sunt bani pentru reparaţii sau cumpărarea noilor orologii.
"Aceste ceasuri, la o anumită perioadă, cedează. Noi cunoaştem problema, însă din lipsa banilor nu a fost soluţionată. Vom face o analiză şi vom vedea ce ne costă mai ieftin - de a instala alte ceasuri sau de a găsi mecanisme în alte ţări şi de a repara ceasurile", a menţionat şeful Direcţiei Relaţii Publice, Vadim Brânzaniuc.
Ivan Cozlov are grijă de orologii mai mult de 38 de ani. El spune că până acum acele s-au mişcat de peste 19 milioane de ori.
- Proteste cu rezultate! O construcţie neautorizată din centrul istoric al Capitalei va fi demolată
- Locul unde brazii din Chişinău (re)devin utili GALERIE FOTO
- Presa rusă: Cunoscutul showman rus Ivan Urgant, dat afară de la Pervîi Canal
- Un nou jaf la Cannes. Doi hoţi înarmaţi au sustras mai multe ceasuri de lux dintr-un butic