Primăria Chișinău va semna pe 1 iulie contractul de achiziție a 100 de autobuze noi
Primăria municipiului Chișinău va semna joi, 1 iulie, contractul de achiziție a 100 de autobuze marca ISUZU, transmite MOLDPRES.
Potrivit primarului capitalei, Ion Ceban, municipalitatea a ajuns la “toate clarificările” cu firma ISUZU și va semna, joi, 1 iulie, contractul privind livrarea celor 100 de autovehicule pentru Parcul Urban de Autobuze Chișinău.
Cele 58 de autobuze cu rulaj, achiziționate în primăvara acestui an, nu fac parte a acestui contract. “Am văzut în spațiul public mai multe informații eronate potrivit cărora cele 58 de autobuze cu rulaj sunt achiziționate din contul celor o sută. Nu este adevărat”, a concretizat edilul capitalei.
Primarul municipiului Chișinău a subliniat că, până la sfârșitul anului 2021, în componența Parcului Urban de Autobuze Chișinău vor intra 158 de autobuze, dintre care 58 - cu rulaj, iar 100, marca ISUZU, vor fi noi.
Oficialul a declarat că mai multe amănunte vor fi oferite la ceremonia de semnare a contractului de livrare.