Primăria, cu ochii pe microbuzele din Capitală. Ce riscă unii agenţi economici DETALII
Atenţie şoferi, începe testare tehnică a microbuzelor care circulă pe rutele municipale de transport.
Potrivit reprezentanţilor primăriei municipiului Chişinău, prima etapă de testare va avea loc în perioada 30 martie – 10 aprilie.
Astfe, microbuzele de linie vor fi supuse verificării tehnice, în conformitate cu Regulile de testare a autovehiculelor. Testarea tehnică se va efectua la staţiile de testare din municipiul Chişinău, autorizate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.
Totodată, responsabilii de la Primărie atenţionează că microbuzele ce nu vor susţine testarea tehnică, vor fi scoase de pe rute. De asemenea, agenţii ecnomici vor fi lipsiţi de dreptul de a presta servicii de transport de călători, în cazul în care nu vor susţine testarea tehnică în perioada stabilită sau dacă unităţile de transport pe care le deţin nu corespund cerinţelor tehnice.