Primăria orașului Tianjin va susține proiecte de înfrățire a zonelor economice libere din China și cele din Moldova
Primăria orașului Tianjin va susține proiecte de înfrățire a zonelor economice libere din China cu cele din Republica Moldova, care va permite extinderea prezenței companiilor naționale din ambele țări pe piețele celor două state. Declarația a fost făcută de Primarul orașului Tianjin, Zhang Guoqing, în cadrul întrevederii cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, aflat într-o vizită de lucru în Republica Populară Chineză.
“Atât portul maritim din Tianjin, care este al 10-lea după mărime din lume, cât și renumitele depozite de vinuri stocate în orașul Tianjin, pot servi drept punte de legătură în China pentru extinderea rețelelor de promovare a vinurilor moldovenești”, a declarat Primarul orașului Tianjin în cadrul întrevederii cu șeful diplomației moldovenești. În opinia primarului Zhang Guoqing, prezența Ministrului moldovean al Afacerilor Externe la reuniunea Annual Meeting of New Champions 2018, numit și ”Davos-ul de vară”, oferă posibilitatea înalților oficiali chinezi de a revigora relațiile comercial-economice cu Republica Moldova și oportunitatea rară de a descoperi farmecul acestei țări, situată strategic între est și vest.
În cadrul întrevederii, șeful diplomației moldovenești a făcut o trecere în revistă a principalelor măsuri implementate de Guvernul Republicii Moldova pentru mediul de afaceri și atragerea investițiilor străine directe, în special pentru rezidenții din zonele economice libere și parcurile industriale, etc. În context, Ministrul Tudor Ulianovschi a transmis un mesaj companiilor din regiune de a veni cu investiții în Republica Moldova, menționând că țara noastră, grație acordurilor de liber schimb cu UE, CSI și alte state, este o punte foarte bună pentru extinderea relațiilor comercial-economice atât în vest, cât și est.
Cei doi oficiali au convenit organizarea în viitorul apropiat a unui forum la Tianjin privind oportunitățile investiționale în țara noastră și promovarea produselor organice agricole și vinicole pe piața de desfacere chineză.
- Republica Moldova şi China sunt interesate în aprofundarea dialogului strategic bilateral (VIDEO)
- Delegația Moldovei participă la Forumul de Afaceri al celor Trei Mări, privind dezvoltarea și cooperarea economică europeană și transatlantică
- Raport Atlantic Council: În urma reformelor făcute, Republica Moldova înregistrează progrese în plan economic