Primarul a intrat în greva foamei
A recurs la un gest extrem pentru a sesiza autorităţile despre problemele cu care se confruntă localitatea pe care o conduce. Se întâmplă în România. Primarul municipiului Brad, judeţul Hunedoara, a intrat în greva foamei în semn de protest faţă de faptul că locuitorii din oraşul său nu au căldură în apartamente.
Edilul din municipiul Brad este supărat pe Guvern că nu l-a sprijinit în asigurarea fondurilor necesare pentru cumpărarea combustibililor, scrie România Liberă. Florin Cazacu a explicat că fondurile minime pentru producerea energiei termice în municipiu ar trebui să fie, pentru această iarnă, de aproximativ trei milioane de lei româneşti, adică aproximativ 700 de mii de euro.
Suma este imposibil de acoperit de la bugetul local. Primarul a solicitat banii şi a informat mai multe ministere despre situaţia din Brad încă din luna august, dar nu a primit niciun ajutor. "Este inadmisibil ca aproape 10.000 de oameni să fie lăsaţi pradă frigului", a declarat primarul Florin Cazacu.
Atribuţiile acestuia au fost predate către viceprimarul localităţii. Protestul lui Florin Cazacu se va desfăşura în biroul său din sediul Primăriei Brad, unde a fost instalat un banner de culoare portocalie, pe care este scris, cu negru, "greva foamei".