Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că lansează un nou proiect politic
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că pune bazele unui nou proiect politic. Edilul inițiază Mișcarea Alternativei Naționale, dar nu a oferit alte detalii.
"Știu că toți așteaptă o alternativă care să-i unească pe toți, să construiască un viitor, să aibă grijă de oameni și de interesele lor. O alternativă a lucrului făcut, dar nu a vorbelor deșarte și a promisiunilor uitate. Nu pot rămâne indiferent față de ceea ce se întâmplă. Știu că această alternativă poate fi o mișcare care astăzi, oficial, declar că o inițiez", a declarat Ceban.
Ion Ceban a menționat că a decis să lanseze inițiativa pe motiv că este dezamăgit de acțiunile guvernării.
"Constatăm că nu există o altă forță care ar putea apăra intresele tuturor cetățenilor de dezmățul celor care pretind că fac lucruri bune. Am vorbit cu foarte multă lume în ultima perioadă", a mai adăugat Ceban.