Primarul din New York, Bill de Blasio, a ridicat interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii impusă după manifestaţiile anti-rasism
digi24.ro
Primarul din New York, Bill de Blasio, a ridicat duminică dimineaţa interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii impusă în contextul manifestaţiilor împotriva rasismului declanşate după moartea lui George Floyd, transmite agerpres.ro.
Interdicţia de circulaţie în intervalul orar 20.00 şi 05.00 ia sfârşit "imediat", a transmis de Blasio pe Twitter.
Anunţul vine înainte de începutul relaxării, luni, a restricţiilor impuse din cauza pandemiei de COVID-19, care a afectat grav metropola americană, cel mai recent bilanţ indicând 21.000 de morţi.
Faza I de relaxare prevede reluarea şantierelor şi a lucrului în întreprinderi, magazinele fiind la rândul lor autorizate să redeschidă, dar într-un mod restrâns.
Primarul democrat a anunţat la 2 iunie prelungirea până duminică a interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte decise după ce mai multe magazine de lux din cartierul Manhattan au fost jefuite şi vandalizate, în marja manifestaţiilor împotriva violenţelor poliţiei şi a rasismului.
Sâmbătă, mii de oameni au ieşit din nou în stradă la New York, dar manifestaţiile au fost în general paşnice.
Interdicţiile de circulaţie anti-proteste au fost ridicate deja şi la Los Angeles şi Washington, unde săptămâna trecută protestele au degenerat în violenţe, precum şi în majoritatea oraşelor din SUA.