PRIMARUL LONDREI, ANTI-BREXIT. Sadiq Khan propune organizarea altui referendum
Primarul Londrei, Sadiq Khan, cere organizarea unui nou referendum privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Edilul britanic remarcă negocierile fără rezultat ale Guvernului ţării sale în vederea creării unui acord clar al Brexitului. În aceste condiţii, el susţine că Marea Britanie riscă să semneze un document dezavantajos sau să nu ajungă la nicio înţelegere.
Khan subliniază că ambele opţiuni ar provoca uriaşe daune economice atât Londrei, cât şi întregului Regat Unit. Primarul capitalei britanice, membru al Partidului Laburist, aflat în opoziţie, s-a pronunţat repetat în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană.
De cealaltă parte, premierul Theresa May exclude categoric ideea unui alt plebiscit, insistând că Parlamentul trebuie să voteze un acord final.
Deşi ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar este preconizată pentru 29 martie 2019, planurile propuse de May nu au fost acceptate de parlamentarii locali, iar la nivel european există discrepanţe majore.
- INCREDIBIL. Are 50 de ani, opt nepoți şi va deveni cea mai bătrână mamă din Marea Britanie
- Londra spune că nu va plăti toată factura pentru Brexit dacă nu se va ajunge la un acord cu UE
- Viceprim-ministrul Iurie Leancă: Implementarea standartelor UE va contribui la creșterea calității produselor moldovenești