Primele 53 de proiecte din cadrul programului ''Satul European'' iniţiat de Guvern au fost semnate
Embed:
Primele 53 de proiecte din cadrul programului ''Satul European'' iniţiat de Guvern au fost deja semnate. Astfel, de condiţii mai bune vor beneficia elevii Liceului ''Mihail Bîrca'' din satul Mileştii Mici, raionul Ialoveni, acolo unde urmează să fie renovată sala de sport şi cantina liceului, care nu mai funcţionează din 2015. Dar şi localnicii satului Volintiri din Ştefan Vodă, care vor fi conectaţi, în sfârşit, la reţeaua de apă potabilă. Primăriile din ţară au avut la dispoziţie o lună, începând cu data de 22 martie pentru a depune dosarele cu cererile de finanţare la sediile Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Printre acestea se numără şi Primăria satului Mileştii Mici.
''Este migălos fiindcă trebuie foarte multe documente. Timp de o lună trebuia să ne implicăm să scrim acest proiect, cred că chiar atunci când s-a spus că cine doreşte poate să depună la program, am fost luaţi prin surprindere fiindcă trebuia urgent, cât mai urgent. Unii primari nu au reuşit să depună fiindcă timpul a fost prea scurt.'', a declarat Rodica Agrici, primarul satului Mileştii Mici, Ialoveni.
Primarul localităţii spune că valoarea proiectului este de 9 milioane 374 de mii de lei şi speră că în curând să demareze şi lucrările.
''Sunt organizate achiziţiile publice. Cred că săptămâna asta sau viitoare se va anunţa concursul în Monitorul Oficial. Noi suntem deja în varianta albă,deci ce a fost mai greu, a fost finalizat, iar acum vor derula lucrările de electricitate, canalizare, dotarea cu tot inventarul.'', a declarat Rodica Agrici, primarul satului Mileştii Mici, Ialoveni.
Directorul liceului povesteşte că din cauza cantinei nefuncţionale copiii din liceu mănâncă într-o sală de curs, iar mâncarea e pregătită şi transportată de la grădiniţa din satul vecin. Orele de educaţie fizică nu pot fi făcute iarna din cauza lipsei unui spaţiu, iar cei 347 de elevi practică sportul doar toamna şi primăvara pe stadionul liceului.
''Cunoaştem toţi că copiii au nevoie de o şcoală europeană, o şcoală bine dotată, unde toţi copiii să fie la un anumit nivel. Conform proiectului, în cantină noi vom avea şi un spaţiu pentru sala de festivităţi, unde vom face activităţile extraşcolare.'', a declarat Oxana Limbas, directorul Liceului ''Mihail Bîrca'' Mileştii Mici, Ialoveni.
Părinţii elevilor spun că speră ca lucrările să fie aduse la bun sfârşit în scurt timp.
''Sunt două lucruri foarte importante atât pentru copiii claselor primare, cât şi pentru cele gimnaziale şi liceale. Cantina este primul loc copiii să fie alimentaţi. ''
''O să aibă şi activităţi, totodată nu ne vom gândi de acasă să le punem ceva în lunch box. Este o oportunitate perfectă pentru copiii noştri.''
Şi primăria din satul Volintiri, Ştefan Vodă, unde locuiesc 3 200 de oameni a câştigat un proiect în valoare de 3 milioane 600 de mii de lei pentru aprovizionarea cu apă potabilă.
''Am făcut un studiu de fezabilitate, pe urmă am scris proiectul tehnic pentru o sondă arteziană, instalarea a două turnuri de apă şi construcţia staţiei de dezinfectare. Am aflat despre '' Satul European'' am depus imediat.'', a declarat IGgor Hîncu, primarul satului Volintiri, Ştefan Vodă.
Localnicii spun că de ani de zile au probleme cu aprovizionarea cu apă potabilă, mai ales vara.
''Este un proiect bine venit, foarte mult am aşteptat. Noi, în partea de nord-vest a satului pe timp de vară rămânem fără apă.''
''Deseori vara sunt secete mari şi într-adevăr necesitatea este foarte mare. Dacă se întâmplă ceva cu fântânile este problemă.''
Valoarea primelor 53 de proiecte semnate prin programul ''Satul European'' este de aproape 195 de milioane de lei. În total, au fost aprobate 492 de proiecte, iar valoarea lor este de două miliarde de lei. Suma este destinată lucrărilor de iluminare, aprovizionare cu apă, sisteme de canalizare sau reparaţia şcolilor şi grădiniţelor, dar şi altele. Banii sunt alocaţi din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi Locală.