Primele cuvinte a lui Alexandru Arșinel, după decesul Stelei Popescu
Profund îndurerat de moartea actriței Stela Popescu, partenera sa de zeci de ani pe scena teatrului de revistă, în scheci-uri ori în revelioanele din epoca ceauşistă, a acceptat să vorbească, la TVR, despre marea artistă.
Alexandru Arșinel a povestit cu ochii în lacrimi că pregăteau un prolog scris de soțul actriței pentru un spectacol nou: Iubiți artiștii ce veseli par oricând, de aceea sunt artiști. Priviți artiștii și nu-i uitați oricând, că altfel vor fi triști. Vă așteaptă artiștii, poftiți luați loc și la balcon și-n star, iubiți artiștii ce-s veseli din prolog și până la final.
Cam asta este soarta noastră, nu arătăm niciodată pe scenă că, de fapt, sufletul ne este bântuit de mari supărări și de data asta de o foarte mare durere care, nu ne-a cuprins numai pe noi, ci o țară întreagă. Suntem răvășiți de figura pe care ne-a făcut-o Stela și probabil că cei de sus o doreau foarte mult, că prea mult am iubit-o noi, cei de jos, scrie TVR.ro.
Avea atâta vitalitate, atâta forță, atâta putere. Acum câțiva ani veneam de la Bellu, de la o înmormântare, era în spatele meu pe canapea cu soția mea și îi spunea: "Nu ştiu ce o să fac la bătrâneţe, nu vreau să ies la pensie". De o vitalitate și de o inconștiență totală că viața la un moment dat te poate și opri. Dovadă că după întâlnirea de marți seară, unde a fost invitată, nu a realizat și nu au realizat nici cei din jur că, cu ea se întâmplă ceva. Că poate dacă realiza cineva și chema o salvare, Stela încă era lângă noi.
Sigur că nu i-aș fi dorit o viață de legumă în viitor, a vrut să moară în picioare și așa ne-o vom aminti. Ea atrăgea toți ochii din jur.
Alexandru Arșinel a vorbit despre relația lor pe scenă și despre soțul Stelei Popescu, Puiu Maximilian.
"Ea nu se băga niciodată peste hotărârea lui Puiu Maximilian, credea așa de mult în el, îl iubea atât de mult, îl respecta. De altfel, Puiu se impusese prin ceea ce crease pentru revista românească, prin faptul că ne ținea din spate cu texte foarte bune.
Ne mai luam noi, ne mai contraziceam, dar întotdeauna pe scenă ce împăcam, ne împăca publicul", a declarat Alexandru Arşinel.
Întrebat dacă Stela Popescu ar fi arătat dacă avea o suferință, Alexandru Arșinel a subliniat: Niciodată, niciodată! Te mințea în ochi, așa. Simțeai că nu se simte bine și ea spunea că este bine. "Mă, dar... " "Ți se pare! Mă duc acum acasă și mă fac Stela Popescu!" Se machia, se aranja. Era de un optimism extraordinar. Și am muncit mult, mult, mult, am făcut sute de mii de kilometri la volan, nu adormea niciodată! Aveam senzația că ațipește, mă întorceam și zice: "Vezi înainte, fii atent, că nu adorm, știi că nu adorm!" Nu avea partea asta să se vaite de ceva. În ultimul timp, puțin de picioare.
În perioada în care a suferit Puiu și a murit Puiu, a fost cumplit de tristă, din senin începea să plângă. Am încercat atunci să o rup, chiar la câteva zile, am plecat în America, aveam un contract, nu voia. I-am zis: "Trebuie să o rupi și să mergem!"
Acestă tristețe legată de dispariția lui Puiu apărea ori de câte ori se pomenea numele lui Puiu și mai ales în spectacolul Aplauze, Aplauze, la sfârșit când prezentam realizatorii. M-am luat de ea de vreo două ori, i-am zis: "Mă, nu mai plânge, că este spectacol." Și zice: "Nu pot, nu pot!"
Teatrul trebuie să trăiască, trebuie să trăiască în continuare Stela Popescu, nu avem voie să cedăm, nu avem voie! Dacă iubim acest Teatru, dacă publicul ne iubește, să vină să ne încurajeze, să fie alături de voi și să continuăm acest gen minunat. Ar fi păcat! Pe aici au trecut mari artiști ai acestei țări și mulți s-au inspirat de aici.
"Mesajul actorului pentru public este: Să nu o uite, să nu uitați artiștii, în general, uneori ne mângâiați, uneori ne mai atingeți...
Ea va fi în noi întotdeauna, ea va fi cu noi, plus de asta, cred că nu mai are mult de așteptat... Mda, mergem înainte!" a spus Alexandru Arşinel.