Primele declaraţii ale bărbatului, acuzat de odioasa crimă de la Caracal
Anchetatorii au găsit, la percheziițiile făcute la domiciliul lui Gheorghe Dincă, suspectul din Caracal bănuit că ar fi ucis-o pe tânăra Alexandra Măceanu, un butoi metalic cu cenușă în care, prin cernere, au fost descoperite mai multe fragmente de oase calcinate și 21 bucăți dinți de natură umană.
Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănțișor de damă, două fragmente de lănțișoare accesorii, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum și o bucată similară unei monturi de inel ce prezenta urme de ardere. De asemenea, în autoturismul suspectului anchetatorii au găsit un cercel. Mama Alexandrei a recunoscut toate aceste obiecte ca aparținând fiicei sale, scrie digi24.ro.
Confruntat cu probele de mai sus, Gheorghe Dincă a declarat anchetatorilor:
„Mi s-a prezentat fotografia numitei Măceșanu Alexandra Mihaela i declar că nu o cunosc. Nu am văzut-o niciodată. Nu am transportat-o niciodată pe aceasta cu autoturismul.
Joi, în data de 25.04.2019, la ora 07.30 am fost în oraș, la piață, cu autoturismul și am cumpărat niște roșii.
M-am apucat de lucru apoi, dezmembrare de motoare, piese și utilizarea cuprului și aluminiului obținut pentru vânzare.
Le-am încărcat în saci și în camioneta marca Fiat 4x4 cu număr de înmatriculare de România (...). Asta a durat până la ora 21.00-22.00.
Am dat foc la niște haine ca să mă protejez de țânțari. Le-am lăsat fumegând. Cred că în jur de ora 20:00 am făcut focul. Nu știu dacă i-am deranjat pe vecini. Și ei fac fum în curte. Nu am mai plecat cu mașina de acasă. După aceea m-am culcat și m-am trezit la ora 06:00, când au venit polițiștii la percheziție.
Miercuri, în data de 24.07.2019 m-am trezit dimineața și am fost până în oraș, am luat lapte bătut și am venit acasă.
Am dezasamblat piese și motoare și am recuperat cupru și aluminiu. Am făcut asta până în jurul orei 12.00, când am plecat să duc o piesă unei persoane din Osica. Era vorba de un motoraș de 13 Cp.
M-am dus cu autoturismul Renault Megane. După aceea m-a întors acasă și am continuat să dezmembrez piese. Am făcut asta cam până la ora 22.00 și apoi m-am culcat. Dorm de obicei în camera de jos.