Primele IMAGINI color cu asasinarea lui JF Kennedy, la 49 de ani de la moartea acestuia VIDEO
Americanii comemorează astăzi, 22 noiembrie, 49 de ani de la asasinarea fostului preşedinte John Fitzgerald Kennedy. Mai multe evenimente omagiale vor avea loc în oraşul Dallas, acolo unde JFK a fost împuşcat mortal în anul 1963, scrie b1.ro.
Tot astăzi au ieşit la iveală primele imagini color cu reconstituirea tragicului eveniment. Filmuleţul a fost gasit de o tânără care şi-a ales ca subiect pentru un proiect şcolar asasinarea celui de-al 35-lea preşedinte american.
Filmuleţul care a ajuns la Alyssa Leverton aparţine soţilor Jan şi Bobby Lemons. Aceştiau au făcut o excursie la Dallas câteva luni mai târziu după asasinarea lui John F. Kennedy, exact în momentul în care se reconstituia asasinatul. Pasionat de imagini, Bobby a scos camera color pe care o luase cu el şi a înregistrat momentul. În video poate fi văzut locul în care a fost asasinat JFK.
În timpul cercetării, Alyssa Leverton a intrat în contact cu soţii Lemmons despre care aflase că deţin un material care ar fi putut-o ajuta, notează realitatea.net.
S-a dovedit că soţii Jan şi Bobby Lemons deţin singurul material video color din timpul reconstituirii asasinatului lui John F. Kennedy.
În prezent, acest film se află la Muzeul din Dallas. Soţii Lemons au donat acest film pentru ca toată lumea să-l poată vedea.
John Fitzgerald Kennedy a fost cel de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite şi iniţiator al Legii drepturilor civile, care a eliminat majoritatea formelor de discriminare împotriva afro-americanilor și a femeilor.