Primele imagini neoficiale cu Mercedes-Benz CLA au ajuns pe Internet
Primele imagini neoficiale cu noul model Mercedes-Benz CLA au ajuns pe Internet. Mercedes nu a prezentat deocamdată, oficial noua berlină, dar o va face probabil foarte curând, scrie automarket.ro.
Maşina din imagini este echipată cu pachetul AMG ce aduce un spoiler mai agresiv și un calandru special.
Mercedes-Benz CLA va fi vândut și în Statele Unite ale Americii. Mai mult, este posibil ca noul CLA să fie prezentat oficial la Salonul Auto de la Detroit în luna ianuarie a anului 2013.
Motorizările noului sedan compact vor fi împrumutate de la A-Klasse: 2.0 litri benzină 211 cai putere pentru CLA 250 Blue Efficiency și probabil același motor în variantă de 350 de cai putere și 450 Nm pentru CLA 45 AMG, precum și un set complet de motoare turbodiesel.