PRIMELE ÎNGHEŢURI din această toamnă. Cât de frig va fi miercuri
Embed:
Vin îngheţurile. Meteorologii au anunţat că de miercuri şi până în 24 septembrie vor fi înghețuri la suprafața solului, iar temperaturile vor coborâ până la minus 2 grade Celsius. Cel mai mult vor fi afectate raioanele din nordul ţării.
Potrivit specialiștilor, legumele cum ar fi roşiile şi ardeii ar putea îngheţa. În schimb, viile şi livezile nu vor fi afectate de aceste îngheţuri.
PUBLIKA.MD menționează că, de astăzi, a intrat în vigoare o avertizare Cod Galben de schimbare bruscă a vremii. Totodată, pe întreg teritoriul ţării se așteaptă ploi puternice, iar cantitățile de precipitații vor ajunge până la 35 de litri pe metru pătrat.