Primele maşini "fabricate" de bulgari FOTO
Prima maşină "fabricată" de bulgari a ieşit pe banda uzinei de la Loveci, din nordul ţării, după ce cu 21 de ani de când s-a ansamblat ultima maşină, scrie money.ro.
Nu este vorba însă de o maşină produsă exclusiv de bulgari, ci de maşini chinezeşti, ansamblate în Bulgaria la fabrica de la Loveci, în urma unui parteneriat între producătorul asiatic Great Wall şi compania bulgară Litex Commerce.
Primele maşini vor fi vândute pe piaţa bulgară la începutul anului viitor, iar producătorii îşi fac mari speranţe, mai ales pentru ca automobilele vor avea preţuri mici.
La fabrica din Loveci, care va avea o capacitate anuală de producţie de 50.000 de maşini vor fi asamblate momentan trei modele: sedanul Voleex C10, SUV-ul, Hover H5 şi pickup-ul Steed, urmate de un al doilea sedan. Maşinile vor fi destinate pieţelor europene.
Bulgarii au ansamblat între 1966 şi 1990 maşini ruseşti tot la fabrica din Loveci, mai precis Moskvici 408. Componentrele veneau din Rusia. În 1990, producţia a fost oprită. La jumătatea anilor '90, Rover a făcut un parteneriat cu o firmă din Varna pentru a produce maşini, dar tentativa a eşuat.