Primele oferte pentru vacanţa de iarnă: Destinaţii şi preţuri
Soarele e încă la putere, dar unii moldoveni se gândesc tot mai des la zăpadă, săniuş şi schiuri. Iar agenţiile de turism au lansat deja primele oferte pentru vacanţa de iarnă. Cele mai multe sunt pentru staţiunile montane din România, Ucraina şi Bulgaria. Nici clienţii dornici de sejururi exotice nu au fost uitaţi.
Moldovenii care vor să întâlnească noaptea dintre ani la o pensiune din România trebuie să scoată din buzunar aproape 420 de euro. Preţul include cazare timp de cinci zile, alimentaţie de două ori pe zi şi masa de Revelion. Un sejur similar în staţiunile din Bulgaria costă 245 de euro, iar în Ucraina - 225 de euro.
Cei care pe durata sărbătorilor de iarnă vor să fugă de frig pot opta pentru destinaţii precum Egipt şi Tunisia. O vacanţă de cinci zile în aceste ţări din nordul Africii costă de la 440 până la 600 de euro. Reprezentanţii agenţiilor de turism estimează că aproape 20.000 de moldoveni vor alege să petreacă vacanţa de iarnă în străinătate.
Pentru cei care vor alege să sărbătorească în ţară, au fost pregătite oferte la pensiuni locale. Aici, costurile sunt de aproximativ 50 de euro pe zi de persoană.
Economie
- Agenţiile de turism propun clienţilor oferte de croaziere în toată lumea
- Agenţiile de turism vin cu oferte generoase şi cu reduceri de până la 50%
- Analişti economici: După "primăvara arabă" urmează "iarna Uniunii Europene"
- Sărbătorile de iarnă te pun la cheltuială. Unde vor merge şi cât vor scoate din buzunare moldovenii pentru o vacanţă inedită