Apar din ce în ce mai multe informaţii referitoare la Samsung Galaxy Note 4. Smartphone-ul va avea specificaţii de top, iar unele dintre ele vor fi peste cele ale lui Samsung Galaxy S5, scrie yoda.ro.

Ecranul lui Note 4 ar urma să aibă rezoluţia de 2560x1440, faţă de 1920x1080 cât a primit Galaxy S5. S-a vorbit şi despre 4K, însă este puţin probabil să vedem o rezoluţie atât de mare. Zvonurile mai spun că noul Samsung Galaxy Note 4 va fi rezistent la apă şi la praf, la fel ca Galaxy S5.

În privinţa procesorului, e posibil să găsim fie un Snapdragon 801, fie un Exynos hexa-core, iar camera foto ar trebui sa fie identică cu cea a lui Galaxy S5, şi să aibă moduri similare de fotografiere.

Deocamdată nu se cunoaşte o dată de lansare pentru Samsung Galaxy Note 4.