Primele surprize la Australian Open. Vezi învingătorii şi cine a fost eliminat
Evgheni Kuzneţov a produs prima surpriză la Australian Open. Tenismenul rus l-a învins în primul tur pe argentinianul Juan Monaco, în trei seturi cu scorul de 7-6 6-1 6-1. Aceasta a fost prima victorie a lui Kuzneţov la un turneu de Mare Şlem.
David Ferrer, favoritul numărul patru al competiţiei, s-a calificat fără mari emoţii în turul secund, după ce l-a învins cu 6-3 6-4 6-2 pe belgianul Olivier Rochus. Favoritul publicului, Lleyton Hewitt a fost învins de Janko Tipsarevic cu 6-7 5-7 3-6.
Românul Victor Hănescu a fost eliminat de japonezul Kei Nishikori cu scorul de 7-6 3-6 1-6 3-6, iar Thomas Berdych l-a învins pe australianul Michael Russell cu 6-3 7-5 6-3.
La feminin, jucătoarea din Polonia, Agnieszka Radwanska s-a calificat în turul doi după ce a învins-o pe australianca venită din calificări, Bojana Bobusic cu 7-5 6-0.