PRIMELE VICTIME ALE GRIPEI. Doi oameni au murit din cauza complicaţiilor
Doi oameni au murit din cauza complicaţiilor provocate de gripă, la începutul acestui an. Este vorba despre un bărbat de 27 de ani, originar din Bălţi, şi o femeie în vârstă de 28 de ani, din Cahul. Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică, aceștia au solicitat ajutorul medicilor abia după o săptămână de la apariția primelor simptome.
Bărbatul a venit la spital într-o stare gravă. Acesta a fost internat imediat în secția de Reanimare, unde a murit în scurt timp. Tânărul nu a fost vaccinat împotriva gripei.
"Decesul a survenit din cauza că a avut gripă. Bolnavul nu a administrat la timp tratamentul şi a făcut complicaţii. El a fost diagnosticat cu pneumonie bilaterală", a spus medicul Centrului de Sănătate Publică Bălţi, Elena Tureac.
Potrivit medicilor, complicaţiile gripei pot fi evitate, dacă tratamentul este iniţiat la timp.
141 de oameni s-au îmbolnăvit de gripă în prima săptămână a anului 2017. 70 la sută dintre ai au fost spitalizaţi.
"La apariţia semnelor clinice compatibile cu gripa şi infecţii respiratorii acute să se adreseze la medic. Să solicite medicul de familie sau ambulanţa. Să nu practice automedicaţia. Preşcolarii şi şcolarii cu simptome similare să nu frecventeze instituţiile de învăţământ", a declarat şeful Centrului Supraveghere şi Control infecţii Nozocominale şi Gripă, Ştefan Gheorghiţă.
Pe de altă parte, numărul de cazuri de infecţii respiratorii, la începutul anului 2017 a scăzut cu aproape 15 la sută, faţă de ultima săptămână a anului trecut.
"Centrele de Sănătate Publică din raioane au introdus filtru dimineaţa în instituţiile de învăţământ, preşcolare, au instruit profesorii şi educatorii. Pentru că sunt cazuri când copii vin la şcoală sau grădiniţă cu semne ale infecţiilor respiratorii acute. Şi atunci ei trebuie examinaţi şi solicitat medicul", a specificat şeful Centrului Supraveghere şi Control infecţii Nozocominale şi Gripă, Ştefan Gheorghiţă.
Peste 700 de oameni s-au îmbolnăvit de gripă de la începutul sezonului rece. În total, au fost imunizate peste 170 de mii de persoane, care fac parte din diverse categorii de risc. Totodată, aproape 30 de mii de doze de vaccinuri au fost repartizate în regiunea transnistreană.