PRIMII PAŞI ÎN LUMEA TEATRULUI: 11 trupe de amatori şi-au dat întâlnirea la festivalul municipal OSTENDE
Embed:
Şcolari pasionaţi de teatru au urcat în scenă pentru a face primii paşi în actorie. 11 trupe de amatori şi-au dat întâlnirea la festivalul municipal "OSTENDE", eveniment care este conceput ca şi platformă de lansare a tinerilor talente în lumea teatrului. Cei mai buni au mers acasă cu premii băneşti.
Tinerii care au evoluat pe scena teatrului "Luceafărul" sunt elevi şi studenţi din Capitală, care visează într-o zi să devină actori. Aceştia au scris scenarii, au regizat piesele şi au muncit cot la cot cu actori profesionişti, pentru o prestaţie impecabilă. Totuşi, viitorii artişti spun că au avut mari emoţii când au ieşit în scenă.
"Asta este prima, prima oară şi prima experienţă. Atâtea lucruri noi am învăţat. Am învăţat cum e să fii un om şi să trăieşti sentimente şi emoţii pe care nicidecum nu poţi să le falsifici", participanta, Alexandrina Bivol.
"Acest concurs înseamnă foarte mult pentru noi, deoarece am muncit foarte mult pentru a câştiga."
"Am această pasiune de când sunt mică şi mereu m-am visat pe scenă.
Sala a fost plină cu spectatori. Ce-i drept şi intrarea a fost gratuită. Părinţii, colegii şi prietenii actorilor au venit să-i susţină, iar la final, spectatorii au rămas încântaţi de prestaţia acestora.
"Toate spectacolele au avut o parte interesantă a lor, dar cel mai mult mi-a plăcut până acum al treilea spectacol, a fost aşa mai de viaţă."
"A fost foarte emoţionant, trupa este foarte bravo şi doresc ca toate trupele să evolueze la fel de bine."
Festivalul s-a desfăşurat cu sprijinul administraţiei locale, cale a alocat zece mii de lei pentru desfăşurarea evenimentului.
"Eu le mulţumesc tinerilor că au dorinţa asta fără a obligaţi cumva de a participa, că se înscriu voluntar şi că nu o fac pentru premiu bănesc ci o fac din dorinţa de a trăi emoţii, de a transmite emoţii, aşa că eu îi încurajez pe cât mai mulţi să participe la astfel de activităţi. Iar noi ca autoritate publică locală îi vom susţine", a spus primarul general interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu.
Festivalul Municipal de Teatru "OSTENDE" este la a patra ediţie şi se desfăşoară, anual, în contextul Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătorită în data de 27 martie.