Primii refugiaţi au ajuns pe teritoriul României! REACŢIA lor când au aflat unde se află
Foto: Reuters.com
canal tv
Primii refugiați care au ajuns pe teritoriul României după închiderea de către Ungaria a frontierei cu Serbia au fost doi afgani, prinși de polițiștii de frontieră timișeni la Beba Veche, scrie Agerpres.
"Când au aflat că sunt în România au început să plângă", a declarat miercuri Mihaela Leș, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara.
Potrivit acesteia, cei doi migranți nu voiau să ajungă în România, ci în Ungaria, în drum spre Germania. Acum, ei se află în custodia Poliției de Frontieră Timiș.
Punctul de frontieră Horgos-Roszke, principalul punct de trecere între Serbia și Ungaria și punct de intrare în Uniunea Europeană, a fost închis.