Primul absolvent moldovean al Academiei Forţelor Aeriene din Statele Unite a revenit acasă
A învăţat să piloteze avioane militare, s-a antrenat în condiţii extreme şi a învăţat cele mai performante tehnici de luptă. Primul absolvent moldovean al Academiei Forţelor Aeriene din Statele Unite a revenit acasă din Colorado şi se pregăteşte să devină comandant de pluton în Armata Naţională. Timp de patru ani petrecuţi peste Ocean, tânărul s-a transformat într-un ofiţer cu o ţinută impecabilă şi caracter de fier.
Aşa au sărbătorit finalizarea studiilor cei aproape o mie de absolvenţi ai Academiei Forţelor Aeriene din SUA. Pentru prima oară, printre aceştia a fost şi moldoveanul Anton Cebanu.
Anton a reuşit să-şi realizeze visul de a face studii la această instituţiei de elită. În spatele acestui succes stau mii de flotări, sute de kilometri alergaţi, zeci de zboruri şi salturi cu paraşuta.
"Prima oară mi-a fost foarte frică. Este singurul loc din lume unde primul salt cu paraşuta îl faci singur, fără instructor. Antrenamentul durează cinci-şase zile", povesteşte absolventul Academiei Forţelor Aeriene SUA, Anton Cebanu.
Pe lângă o pregătire fizică impecabilă, Anton a obținut studii în Economie și Management. A absolvit două facultăți concomitent.
"Pe primul loc este comunicarea cu ceilalți. La Academie vin oameni din diferite categorii sociale, din diferite țări ale lumii și confesiuni religioase. Urmează gestionarea timpului. Acum eu îmi gestionez foarte eficient timpul", a declarat Anton Cebanu.
Una dintre cele mai stricte reguli este interzicerea relaţiilor sentimentale pe teritoriul Academiei.
"Orice este posibil, dar după finalizarea studiilor. Pe teritoriul Academiei este o biserică frumoasă, unde unii stau la coadă trei-patru luni pentru înregistrarea căsătoriilor. În fiecare zi sunt nunţi", a spus Anton Cebanu.
Studiile lui Anton au costat guvernul Statelor Unite în jur de 350.000 de dolari, iar țara noastră - aproximativ 240.000 de lei. Potrivit contractului, pentru următorii 5 ani, Anton Cebanu este obligat să activeze în cadrul Armatei Naționale a Moldovei.
"La revinire dumnealui primeste gradul primar de ofiter-locotinent. Este repartizat la functie primara pentru corpul de ofiteri - comandant de pluton", a spus maiorul Roman Matraşevschi.
Anul acesta, doi studenți moldoveni au absolvit instituții de învățământ militare din SUA, iar alţi patru îşi continuă studiile.
Moldova are acorduri de colaborare în acest sens şi cu Grecia, Turcia, Germania și România
Social
- ALERTĂ! SUA au atacat Siria în această noapte. Lovitura a fost efectuată cu 59 de rachete (VIDEO)
- NATO desfăşoară exerciţii militare comune cu armata Azerbaidjanului
- Coaliţia internaţională a efectuat raiduri asupra forţelor guvernamentale din Siria
- Două atacuri armate s-au produs, în această dimineaţă, în capitala Iranului
- Australia încetează loviturile aeriene contra Siriei în urma avertismetului din partea Rusiei
- Fostul căpitan al Zimbrului, Gheorghe Anton, a semnat cu Sheriff Tiraspol