Primul britanic infectat cu COVID-19 a murit într-un „accident tragic”
Un student despre care se crede că este primul britanic care a fost infectat cu noul coronavirus a murit în urma unui „accident tragic”, la o universitate din Țara Galilor.
Mama lui Connor, Hayley, a confirmat că acesta a fost găsit mort în reședința sa de la universitate, spunând într-un mesaj pe Facebook: „Cu tristețe vă anunț că frumosul nostru fiu Connor Reed a murit într-un tragic accident la Universitatea Bangor, la sfarsitul saptamanii”.
Hayley, care locuiește în Brisbane, Australia, a spus pentru presa din Marea Britanie că fiul ei, Connor, a trecut prin multe în ultimul an, scrie digi24.ro
Avem inima frântă pentru că aventurile lui s-au încheiat la Universitatea Bangor, unde studia pentru o diplomă în limba chineză, într-un accident tragic, din câte se pare”, a spus mama tânărului.
Connor, din Llandudno, Țara Galilor, a fost infectat cu virusul la sfârșitul lunii noiembrie 2019, dar la acel moment nimeni nu se știa nimic despre misterioasa boală. Deoarece a fost unul dintre primele cazuri, Reed a spus că s-a făcut puțin în ceea ce privește tratamentul și asta pentru că medicii pur și simplu nu știau cu ce se confruntă.
„Nu știam ce este. Medicii nu știau ce este. Problema cu coronavirusul este că te faci mai bine, apoi starea ta se agravează”, și-a povestit el experiența a întoarcere în Marea Britanie.