Primul caz de gripă din acest sezon, înregistrat în Capitală. Pacientul bolnav de diabet nu a fost vaccinat
A fost înregistrat primul caz de gripă din acest sezon. Este vorba despre un locuitor al Capitalei, în vârstă de 58 de ani. Anunţul a fost făcut, aseară, de şeful interimar al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, în cadrul emisiunii Tema Săptămânii de la Canal 2.
Potrivit medicilor, bărbatul care s-a îmbolnăvit de gripă nu a fost vaccinat şi suferă de diabet zaharat, dar şi de boli cardiace.
"Într-un fel sau altul întruneşte criteriile de eligibilitate. Pacientul este într-o stare bună, este spitalizat la spitalul de profil, din câte am înţeles nu există riscuri, dar asta este un element de atenționare asupra populaţiei care se regăsesc în categoriile de risc pentru infecția gripală", a afirmat şeful interimar la ANSP, Nicolae Furtună.
Social