Primul Chromebook cu procesor Intel Core i3. Ce avantaj are
Laptopurile Chromebook cu sistem de operare Chrome OS devin din ce în ce mai relevante, iar Acer prezintă primele modele care au procesoare Intel Core i3, scrie playtech.ro.
Dacă până acum Chromebook-urile au folosit procesoare Intel Celeron, mai slabe sau ARM, acum Acer intră în categoria serioasă a procesoarelor Intel Core i. În curând, Dell va oferi astfel de dispozitive.
Acer C720 Chromebook vine în două varinate, cu ecrane de 11,6 inci și procesor Intel Core i3-40005U, bazat pe microarhitectura Haswell. Cele două modele sunt diferențiate de caracteristicile tehnice. Cel mai ieftin are memorie RAM de 2 GB și costă 350 de dolari, iar modelul cu 4 GB de memorie costă 380 de dolari. Momentan, cele două laptopuri vor fi disponibile în Statele Unite și Canada.
Ce mai au cele două laptopuri cu Chrome OS? Oferă 8,5 ore de autonomie, 32 de GB de stocare, webcam, WiFi, Bluetooth, HDMI și porturi USB 3.0 și 2.0, potrivit "PC World". Ecranul are o rezoluție de 1366×768 de pixeli.
Chromebook-urile vor însemna 4-5% din piață până la finalul acestui an, ele trecând din domeniul educațional pe piața consumatorilor obișnuiți. Avantajul lor a fost prețul, care a rămas modest și competitiv față de celelalte dispozitive de pe piață.