Primul copil născut de o femeie cu uterul TRANSPLANTAT a VENIT PE LUME. Intervenţia, asistată de un robot
Primul copil născut de o femeie cu uterul transplantat într-o intervenţie chirurgicală asistată de robot a venit pe lume în SUA, iar medicii speră că această tehnică va face procesul de transplantare mai puţin invaziv pentru donatoare, potrivit insideedition.com.
Donatoarea a fost chiar mama pacientei care a primit transplantul, iar intervenţia chirurgicală a avut loc în 2017.
Donatoarei i s-a făcut o incizie de un centimetru în abdomen, iar medicii au prelevat uterul acesteia ghidând braţele unui robot medical de o parte şi de cealaltă a organului. Ulterior, s-a efectuat o incizie mai mare, pentru a scoate uterul din abdomenul donatoarei, organul fiind transplantat imediat într-o intervenţie chirurgicală clasică.
Femeia căreia i s-a transplantat uterul a urmat în prealabil tratamente pentru fertilizare in vitro. La zece luni de la intervenţia chirurgicală, femeiei, care trăieşte în Suedia, i s-a implantat un embrion în uter şi, după câteva săptămâni, i-a fost confirmată sarcina.
Femeia a născut un băieţel sănătos.
Medicii speră că această tehnică va face procesul mai puţin invaziv pentru donatoare.
"Vrem ca procedura să fie cât mai puţin lipsită de riscuri pentru donatoare", a declarat medicul Liza Johannesson, ginecolog, chirurg şi oncolog la Centrul medical al Universităţii Baylor din oraşul american Dallas.
Aceasta a făcut parte şi din echipa de medici care a lucrat la primele transplanturi de uter din lume, realizate în Suedia, în 2012.
La nivel mondial, 15 copii au fost născuţi de mame cu uter transplantat, însă noul caz este o premieră pentru că a fost vorba de o intervenţie chirurgicală asistată de robot.
- O copilă de 8 ani, măritată cu forța cu un bărbat de 40 de ani A MURIT în noaptea nunții. Ce îi facea mirele
- O femeie din Capitală, căutată de poliție: Fapta rușinoasă care a comis-o (VIDEO)
- O femeie şi-a VÂNDUT COPILUL pentru că avea nevoie de bani pentru droguri. Cum a fost deconspirat CAZUL
- Un MOLDOVEAN de 12 ani a câştigat titlul de campion al Spaniei la canotaj
- Încă un caz suspect de rujeolă, depistat la un copil din raionul Ştefan Vodă