Primul funcţionar moldovean REŢINUT de CNA pentru îmbogăţire ilicită
Şeful Direcţiei generale dezvoltare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie.
Acesta este bănuit de îmbogăţire ilicită şi se va afla în custodia CNA pentru 72 de ore.
Potrivit informaţiilor, funcţionarul deţine personal, şi prin persoane interpuse, bunuri şi mijloace financiare care în cumul au fost estimate la 6.000.000 de lei, valoare care depăşeşte substanţial veniturile obţinute de familia sa în perioada 2011-2015.
Este vorba despre două terenuri din oraşul Călăraşi şi municipiul Chişinău, două imobile de lux, a căror valoare de piaţă depăşeşte 1.000.000 de lei, un automobil de peste 600.000 de lei, active financiare la două bănci în valoare de 295.000 de lei şi 18.000 de lei.
Astfel, fiind analizate proprietăţile deţinute de bănuit în coraport cu veniturile declarate de el şi soţia sa (1.075.871 lei pentru anii 2011-2015) s-a stabilit că investiţiile şi achiziţiile efectuate depăşesc semnificativ veniturile familiei.
Dacă ilegalitatea se va demonstra, acesta riscă închisoare până la 7 ani, amendă până la 160.000 de lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
CITEŞTE ŞI: PERCHEZIŢII! Şeful Direcţiei generale dezvoltare regională a Ministerului Construcţiilor, CERCETAT PENAL
Amintim că, şeful Direcţiei generale dezvoltare regională al MDRC apare într-un alt dosar în care este bănuit de acţiuni de corupţie, exprimate prin trucarea mai multor licitaţii publice.
Funcţionarul ar fi influenţat mai mulţi subalterni, membri ai grupurilor de lucru pentru organizarea achiziţiilor publice, ca să ia decizii favorabile în privinţa unor operatori economici. Faptele se confirmă prin anularea unui şir de licitaţii, pe motive neîntemeiate, şi desemnarea unor ofertanţi, apropiaţi bănuitului, drept câştigători.
Social
- Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor şi-a stabilit 10 priorităţi pentru 2016
- Ministrul Dezvoltării Regionale PLEACĂ la Bucureşti. Garantarea investiţiilor româneşti, CRUCIALĂ
- UN MILIARD DE LEI pentru dezvoltarea satelor. Sectoarele ce vor beneficia de finanțare
- PERCHEZIŢII! Şeful Direcţiei generale dezvoltare regională a Ministerului Construcţiilor, CERCETAT PENAL
- Peste două mii de locuitori ai comunei Brătuleni vor beneficia de un sistem modern de aprovizionare cu apă
- Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor are un secretar de stat. Cine este acesta