Primul lot de afine din Moldova a ajuns pe rafturile celor mai mari supermarketuri din Moscova
Premieră pentru exportul de pomuşoare din Moldova. Primul lot de afine crescute în raionul Străşeni a ajuns, săptămâna trecută, pe rafturile celor mai mari supermarketuri din Moscova.
Singurul agricultor din ţara noastră care cultivă pomuşoarele pe un teren de 10 hectare spune că anul viitor ar putea livra produsele şi în magazine din ţările Uniunii Europeane. Agricultorul susţine că ofertele se ţin lanţ.
"Fiecare săptămână, vreo trei, două oameni mă sună din Moscova, din Voronej din Sankt Peterburb, din Polonia, din Lublin, Poznan. În Rusia, condiţiile sunt foarte simple. Trebuie numai în caseroale", a spus agricultorul Iurie Tarai.
Pentru a putea exporta mai mult, inclusiv în UE, Iurie Tarai, vrea să extindă frigiderul şi secţia de ambalare a pomuşoarelor.
"Aproximativ ne trebuie minim măcar 80- 100 de tone. De exemplu METRO din Rusia vor două camioane pe săptămână. Trebuie să ambalăm undeva, trebuie să păstrăm, trebuie să creem o partidă mai mare", a spus agricultorul Iurie Tarai.
În magazine, un kilogram de afine este vândut cu 200 de lei. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor susţin că afinele crescute la Străşeni sunt sută la sută ecologice şi corespund rigorilor şi standardelor internaţionale.
"Notificări sau careva menţiuni vizavi de starea fitosanitara la exportul afinelor noi nu am avut. Putem să ne dăm seama că cerinţele au fost respectate cu succes", a spus şeful direcţiei la ANSA, Svetlana Lungu.
"Este îmbucurător faptul că din Republica Moldova a început exportul acestui produs, ca fiind un produs cu o valoare destul de adăugată. Profitabilitatea este deasemenea destul de atractivă", a spus şef de direcţia din cadrul Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban.
Pe viitor, Ion Tarai îşi propune să construiască şi o minifabrică pentru a face dulceaţă din afine, care, la fel, să o livreze peste hotare.
- TEMPERATURI SURPRIZĂ – Cum va fi vremea mâine în Chişinău și în restul țării
- O companie IT americană intenționează să-și extindă activitatea în Republica Moldova
- Seceta provoacă pagube de UN MILIARD DE EURO fermierilor din Germania
- Ploile torențiale din această vară au afectat GRÂUL! Agricultorii au început mai târziu campania de recoltare