Primul mall de mobilă în Moldova: 20 de branduri şi peste 3.000 de articole, sub acelaşi acoperiş
În premieră, în Moldova va fi inaugurat un mall de mobilă. Evenimentul va avea loc pe 15 august, la Chişinău, anunţă Infotag.
Mobimall-ul va avea zone de vânzări separate pentru fiecare brand şi va aduna 20 de branduri şi peste 3.000 de articole de mobilă, toate pe un spaţiu comercial de 15.000 metri pătraţi.
Potrivit cercetărilor, astăzi, consumatorii sunt nevoiţi să viziteze cel puţin 8 locaţii diferite, înainte de a lua o decizie cu privire la procurarea mobilei.
Mobimall-ul va deveni locul unde vizitatorii vor putea să aleagă dintr-o gamă largă de soluţii, pentru amenajarea casei - toate prezentate sub un singur acoperiş.
Totodată, mall-ul va permite producătorilor moldoveni să creeze o destinaţie de shopping focusată asupra vânzării de mobilă fabricată în Moldova, ceea ce le va ajuta antreprenorilor locali să obţină o cotă mai mare de piaţă şi să combată importul ilegal şi producţia de mobilă de calitate joasă.