Primul smartphone pliabil din lume, lansat în China
FlexPai beneficiază de un display cu diagonală de 7,8” pe format 4:3, fiind similar cu un iPad Mini în materie de design atunci când este folosit în mod tabletă.
Acesta are un corp cu grosime de 7,6mm şi poate fi pliat pentru utilizarea într-un mod mai „prietenos” pentru o singură mână, cu diagonală de 4” cu grosime de 15,2mm. Cele două părţi pliabile nu sunt egale însă, una dintre ele fiind gazda mai multor componente electronice, printre care şi camerele foto, scrie mediafax.ro
Ecranul amoled pare să fie protejat de un strat de plastic flexibil, ceva ce sugerează că nu va fi foarte rezistent la zgârieturi. Atunci când este folosit în modul „telefon”, FlexPai afişează aplicaţia pe partea la care telefonul se uită direct, cealaltă parte afişând doar wallpaper-ul. Există şi un mod de utilizare care poate afişa lucruri diferite pe fiecare parte.