Primul SUV din istoria Jaguar! Când va fi lansat modelul 4x4 din clasa premium (VIDEO)
Oficialii Jaguar au anunţat că în luna septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, vom avea ocazia de a vedea primul SUV din istoria mărcii, botezat F-Pace.
În condiţiile în care piaţa SUV-urilor continuă să crească, iar concurenţa devine din ce în ce mai strânsă, Jaguar nu îşi permite să mai piardă foarte mult teren.
Constructorul britanic vrea să joace alături de rivalii săi germani în segmentul modelelor 4x4 premium, iar conceptul C-X17, prezentat în 2013 la Salonul Auto de la Frankfurt a confirmat asta. SUV-ul expus la salonul german se va materializa într-un model de serie, botezat F-Pace şi programat să debuteze chiar anul acesta.
Steven de Ploey, directorul de brand Jaguar, susţine că debutul va avea loc în toamna acestui an, mai exact în luna septembrie, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt.
Cum e şi normal, SUV-ul Jaguar va folosi aceeaşi platformă iQ[Al] a modelelor XE şi XF, ceea ce înseamnă utilizarea din plin a aluminiului pentru reducerea masei totale. Platforma va favoriza şi adoptarea noii game de motorizări Ingenium, care include propulsoare cu patru cilindri.
Nu va lipsi nici o versiune F-Pace S, pusă în mişcare de o versiune V6 de 3.0 litri, gata să dezvolte 340 de cai putere şi 450 Nm. Nici posibilitatea de a vedea versiuni puternice, cu 500 sau 550 de cai putere, semnate SVR, nu este exclusă.