Primul tren pe bază de hidrogen din lume a fost pus în circulaţie în Germania
Cei care călătoresc în mod regulat cu trenul vor avea oportunitatea de a testa primul tren pe bază de hidrogen din lume, achiziționat de Germania în încercarea de a reduce cât mai mult folosirea tradiționalelor motoare diesel. În loc de fum, trenul pe bază de hidrogen produce doar apă, transmite DW, potrivit hotnews.ro.
Trenul este produs în Franța și prima sa călătorie pe șine a avut loc ieri. Trenul a plecat din stația Bremervorde din Saxonia Inferioară și a stabilit cu această ocazie o premieră în lumea noilor tehnologii de transport.
Motoarele pe bază de hidrogen sunt produse de compania franceză Alstom. Germania plănuiește să cumpere alte 14 trenuri de acest tip până în 2021.
Noile trenuri folosesc rezerve de apă și produc electricitate prin combinarea hidrogenului cu oxigenul. Motoarele pot funcționa aproximativ 1 000 de km fără realimentare și pot atinge viteză maximă de 140 km/h, similar trenurilor diesel.
Germania urmează să investească 81,3 milioane de euro în proiect. Alsom susține că mai multe țări și-au exprimat dorința de a achiziționa trenuri pe bază de hidrogen, inclusiv Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Norvegia, Italia și Canada.
Guvernul francez susține că primul tren cu motor pe bază de hidrogen va fi disponibil în Franța până în 2022.
- PUBLIKA WORLD: Operaţiune a poliţiei într-o pădure din Germania. Au evacuat zeci de activişti
- SCANDAL URIAȘ ÎN GERMANIA. 3.677 de copii molestați de preoți în 70 de ani
- InfoTrafic: Cum se circulă la această oră în Capitală
- Polonia insistă să îi fie retrasă viza de intrare oferită Ludmilei Kozlowska de către autorităţile germane