Principalul aliat al Phenianului a suspendat importuri semnificative din Coreea de Nord
China, principalul susţinător economic al Phenianului, a anunţat luni că suspendă “în totalitate” importurile de fier, plumb, minereuri şi produse marine provenind din Coreea de Nord, în concordanţă cu noile sancţiuni ONU, relatează digi24.ro.
Începând de marţi, de la miezul nopţii, „toate importurile de cărbune, fier, miereu de fier, plumb, minereu de plumb şi de animale acvatice şi produse marine din Coreea de Nord vor fi interzise”, a anunţat Ministerul Comerţului într-un comunicat. Este vorba despre „punerea în aplicare a rezoluţiei ONU 2371”, se precizează în comunicat.
China a preluat, anul trecut, peste 92% din exporturile nord-coreene, oferă o susţinere economică şi financiară vitală pentru regimul stalinist.
Beijingul, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, a aprobat pe 6 august o a şaptea rundă de sancţiuni economice internaţionale împotriva Coreei de Nord.
Textul, ripostă la cel mai recent tir al Phenianului cu rachete intercontinentale, va priva ţara de venituri anuale de un miliard de dolari şi îi retrage o sursă crucială de monedă străină.
- Lovitură dură pentru Coreea de Nord. China a interzis importul de cărbune, minereu de fier, plumb și fructe de mare din această ţară
- Chiar dacă îşi doresc o soluţionare paşnică, Statele Unite sunt pregătite de un eventual conflict militar cu Coreea de Nord
- Scandalul cu ouă contaminate din Olanda stimulează statele europene să-și promoveze producția internă
- Ucraina sugerează că Rusia a transferat Coreei de Nord motoare pentru rachete
- Coreea de Nord renunţă, pentru moment, la planul de a ataca o insulă americană. Ce decizie a luat Kim Jong Un
- Statele Unite au adoptat noi sancţiuni comerciale cu scopul de a spori presiunea asupra Coreei de Nord