Principalul aliment al moldovenilor. Mâncăm peste 100 de kilograme pe an
Pâinea este principalul aliment al moldovenilor. Anual, consumul mediu pe cap de locuitor depăşeşte 100 de kilograme de pâine, sau de două ori mai mult decât media în Uniunea Europeană, arată datele biroului naţional de statistică.
În acelaşi timp, consumul de carne în ţara noastră este, practic, de trei ori mai mic decât consumul de pâine şi nu ajunge nici la 40 de kilograme, anual. Europenii stau mult mai bine. Statisticile Eurostat arată că media pe cap de locuitor la consumul de carne în această regiune ajunge la 90 de kilograme.
Cele mai multe produse de panificaţie sunt consumate de locuitorii din centrul şi sudul ţării, iar cele mai puţine - în capitală. Produsele din carne sunt consumate anual în cantităţi mai mari în Chişinău şi la sud, iar pe ultimul loc la acest capitol sunt locuitorii din nordul ţării.