Principalul oponent al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a ieşit din închisoare după 25 zile de arest
Principalul oponent al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost eliberat vineri din închisoare după ce a stat 25 de zile după gratii pentru organizarea în luna iunie a unei manifestații anticorupție de amploare la Moscova, ce fusese interzisă de autorități, relatează AFP și Reuters.
"Aleksei a sosit la sediul Fondului de luptă împotriva corupției", organizația pe care el a creat-o pentru a denunța corupția în rândul elitelor politice, a anunțat pe Twitter purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmici, postând lângă mesaj o fotografie a lui Navalnîi, scrie Agerpres.ro.
Poliția l-a transferat în ultimul moment într-un alt centru de detenție, înainte de a-l pune în libertate, departe de camerele de filmat și a presei.
În ajunul eliberării sale, poliția a descins la sediul de campanie al lui Navalnîi din Moscova, blocând accesul și confiscând calculatoare, afișe și pliante de campanie.
Acest sediu este separat de cel al Fondului de luptă împotriva corupției al lui Navalnîi.
Persoana care asigura paza sediului pe timpul nopții și care se afla acolo în momentul descinderii poliției a fost spitalizată după ce a fost ținta violențelor din partea unui polițist, care a spus că acesta a refuzat să prezinte actul de identitate.
Aleksei Navalnîi, care ar putea să candideze împotriva lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din martie 2018, a fost condamnat la o pedeapsă de 30 de zile de închisoare — pedeapsă ce i-a fost redusă apoi la 25 de zile — pentru că lansase un apel către ruși să iasă în număr mare în străzi pentru a protesta împotriva corupției pe date de 12 iunie, de Ziua Rusiei.
Această manifestație, ca și precedenta de la sfârșitul lunii martie, când Navalnîi a fost condamnat la 15 zile de închisoare, a fost marcată de sute de arestări.
- Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost pus sub arest la domiciliu până pe 28 aprilie
- Curtea de Apel Chişinău a respins cererea de eliberare din arest a lui Vanea Pisatel
- Procurorii din Moscova cer ani grei de închisoare pentru fraţii Navalnîi
- Alexei Navalnîi, pe mâna poliţiei. Ce a anunţat opozantul rus în cadrul unui interviu
- GHINION pentru Alexei Navalnîi! Partidul opozantului rus, SCOS în afara legii
- Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, condamnat la 15 zile de închisoare şi amendat cu 350 de dolari