PRINS CU MINCIUNA. Preotul care a provocat un accident la Bălţi, a minţit că nu se afla la volan
Preotul care a provocat marţi seara un accident rutier la Bălţi, a fost prins cu minciuna. Deşi, părintele Igor Gordilă a declarat pentru echipa noastră de filmare că nu el se afla la volanul maşinii, şi că poliţia ar fi oferit informaţii false, câteva imagini surprinse de un martor ocular, imediat după accident, arată contrariul.
"Preot: nu ar fi mai bine să vorbim?
Martor: Ce să vorbeşti?
Preot: Nu filma, că nu ai pe cine! Auzi, nu filma! "
Martor: De ce mergi la roşu şi încă beat, îi postul mare."
După accidentul pe care l-a provocat, preotul a fost dus la Inspectoratul de Poliţie din Bălţi pentru a trece testul de alcoolemie, unde a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice.
"- Luaţi aer în piept şi suflaţi.
- Pot să nu suflu. Eu pot semna că am băut.
- Nu. Suflaţi odată să vedem exact. Suflă, suflă! Cât este?
-1.57."
Amintim că preotul Igor Gordilă de la catedrala Constantin şi Elena din Bălţi a ignorat culoarea roşie a semaforului şi a lovit un alt automobil, condus de o femeie.
Dacă va fi găsit vinovat, clericul riscă o amendă de peste 40 de mii de lei şi să rămână fără permis pentru o perioadă de până la cinci ani.