Prins în flagrant în timp ce încerca să dea mită unui polițist. Ce sumă i-a propus
În Unitatea de gardă a DGT "Nord" a Centrului National Anticoruptie a fost receptionat apelul telefonic al angajatului Incpectoratului Naţional de Patrulare, care a comunicat că un locuitor al satului Mîndreştii Noi, raionul Sîngerei, a incercat sa-l corupa cu suma de 25.000 de lei pentru a-i elibera automobilul plasat la parcarea speciala a politiei.
Două zile mai devreme, bărbatul a fost documentat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, iar mașina i-a fost ridicată de politiști.
Pentru a-și soluționa problema, bănuitul a încercat să mituiască omul legii, propunându-i 25.000 lei pentru a nu fi tras la răspundere conform legislaţiei în vigoare şi pentru eliberarea automobilului de model Mercedes de la parcarea specială .
Imediat după transmiterea mijloacelor baneşti , lcolaboratorii DGT "Nord", în colaborare cu conducerea Regimentului de patrulare "Nord" a INP a IGP MAI RM, au reţinut persoana în flagrant.
Suspectul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pe un termen de 72 ore.
Ulterior, urmează a fi pornită cauza penală conform prevederilor art. 325 CP şi executate alte măsuri procesual-penale corespunzătoare.