PRINŞI ÎN FLAGRANT! Ce bunuri au furat doi spărgători de maşini din Capitală
Doar câteva secunde. Exact de atât au avut nevoie doi tineri ca să spargă o mașina parcată pe strada Şciusev din Capitală.
După ce au înşfăcat geanta lăsată la vedere în automobil, hoții au luat-o la fugă. Spre ghinionul lor, "sprintul" le-a fost întrerupt de către un echipaj mixt de reacționare operativă.
În jurul orei 15:00, atenţia unui echipaj mobil 902 a fost atrasă de doi indivizi cu un comportament cel puţin suspect.
În timp ce alergau pe stradă, aceştia scotoceau printr-o geantă de dame, aruncând pe jos lucrurile de care nu aveau nevoie.
Văzând ce se întâmplă, oamenii legii au pornit pe urmele lor. Nu a durat mult şi indivizii au fost opriți.
În timp ce poliţiştii încercau să afle de unde au bunurile şi de ce le aruncă pe jos, a parvenit informația precum că pe strada Alexei Şciusev a fost spartă o maşină.
Oamenii legii i-au urcat pe suspecţi în automobilul de serviciu şi s-au îndreptat spre locul incidentului.
Odată ajunși la destinaţie, ofițerii de poliție au aflat că o geantă de dame cu diverse bunuri a fost sustrasă dintr-un BMW.
În momentul în care șoferița, în vârstă de 32 de ani, a început să-și descrie lucrurile dispărute, oamenii legii au înțeles că este vorba de geanta din mâinile indivizilor reținuți.
Suspecții au fost duși la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru audieri.
Văzând că toate probele vorbesc împotriva lor, cei doi bănuiți, ambii judecați anterior pentru infracțiuni similare, și-au recunoscut vina.
Mai multe detalii aflați în reportajul emisiunii Unitatea de Gardă de la Canalul 3.