PRINŞI ÎN FLAGRANT! Ce făceau şase moldoveni la staţia ferată din Giurgiuleşti (FOTO)
Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești feroviar au reținut şase moldoveni în momentul în care sustrăgeau cărbune din vagonul unei locomotive marfare, care staționa.
Cu aproximativ trei săptămâni în urmă, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au obținut o informație, precum că din trenul marfar care circulă pe direcția Ucraina – România, la fiecare rută, pe teritoriul R.Moldova, se sustrag cărbuni. Fapt pentru care angajații de frontieră au desfășurat un șir de măsuri speciale pentru identificarea și tragerea la răspundere a suspecţilor.
Flagrantul a avut loc în după amiaza zilei de ieri, pe teritoriul stației ferate din Giurgiulești. În urma acțiunilor specifice de control a garniturii de tren la trecerea frontierei de stat, patrula aflată în misiune de serviciu a observat cum niște persoane descărcau cărbuni din vagonul unui tren marfar. Operativ, la fața locului au fost mobilizați grupa de intervenție a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești și ofițerii din cadrul Direcției regionale Sud, care au surprins indivizii în flagrant delict.
La câțiva metri distanță, polițiștii de frontieră au depistat 32 de saci cu cărbuni a câte 50 kg fiecare, în total aproximativ 1.600 kg.
Persoanele reținute s-au dovedit a fi angajați ai stației feroviare din Giurgiulești, cu vârste cuprinse între 34 și 50 de ani, iar la solicitarea angajaților de frontieră, aceștia au prezentat legitimațiile, care le autorizau aflarea pe teritoriul punctului de trecere.
Bărbații și marfa au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești pentru continuarea cercetărilor și întreprinderea măsurilor legale ce se impun.
Suma pagubei se stabilește, în prezent se desfășoară alte acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor și implicarea altor persoane posibile în cazul dat.
Pe numele bărbaților a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de furt și riscă amendă în mărime de la 6.000 la 20.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 4 ani.