Prinşi în flagrant! Patru bărbaţi au furat circa o tonă de combustibil dintr-un tren marfar (FOTO)
Trei ucraineni (un mecanic de locomotivă, ajutorul acestuia şi un şef de manevră), alături de un român au fost prinşi în flagrant în timp ce furau motorină din locomotiva unui tren marfar ucrainean. Aceştia au fost cercetaţi pentru delapidare.
Potrivit Poliţiei de Frontieră Suceava, în apropiere de localitatea Dorneşti, a fost observat un microbuz care staționa lângă calea ferată, iar la scurt timp lângă mijlocul de transport a oprit un tren ucrainean de marfă, care circula către localitatea Vicşani, potrivit romaniatv.net.
Din tren au coborât trei persoane care, împreună cu şoferul maşinii, au început să fure din rezervorul locomotivei carburant pe care l-au depozitat în mai multe recipiente. În total au reuşit să scoată 720 de litri de motorină, care ulterior a fost confiscată.
Autorităţile continuă cercetările.