PRINŞI în timp ce încercau să mituiască poliţiştii! Mai mulţi şoferi, AMENDAŢI (VIDEO)
Au încercat să mituiască oamenii legii, dar s-au ales cu dosar penal şi riscă ani grei de închisoare. Timp de o lună, oamenii legii în colaborare cu ofiţerii SPIA au reușit să documenteze 12 cazuri de corupere a Inspectorilor de Patrulare, de către conducătorii auto în privința cărora erau inițiate procese verbale cu privire la contravenție.
Urmare denunțurilor parvenite în adresa SPIA, la linia telefonică specializată anticorupție a MAI cu numărul scurt 1520, polițiștii de patrulare informau în timp real angajații SPIA, despre comportamentul corupțional al conducătorilor auto și în special în cazurile când aceștia transmiteau mijloace finaciare sub formă de mită, pentru a se eschiva de la răspunderea contravențională, fără a le fi intentate procese verbale și aplicate punctele de penalizare corespunzătoare.
Mijloacele finaciare transmise sub formă de mită constituiau sume de la 100 până la câteva sute de lei, iar în unele cazuri chiar sub formă de valută.
Mărimea mitei era stabilită prealabil de către conducătorul auto, în dependență de gravitatea încălcării, în coraport cu suma amenzii prevăzută pentru încălcarea respectivă.
Prin urmare, de către Secția urmărire penală a SPIA al MAI, au fost inițiate 12 cauze penale pentru corupere activă, acestea la moment fiind în gestiunea Procuraturii Anticorupție.
Pentru astfel de infracțiuni, codul penal al Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani cu aplicarea unei amenzi în mărime de până la 4.000 de unități convenționale.
- Un tânăr din Hânceşti, REŢINUT pentru furtul unui automobil (FOTO)
- Lăcomia îl va duce după GRATII! Un polițist A FOST REŢINUT pentru luare de mită
- Inspectorii de patrulare au ieşit la "vânătoare" de şoferi care nu şi-au achitat amenzile
- Vânătoare de şoferi nedisciplinaţi! Aproape o mie de conducători auto au fost traşi pe dreapta
- "Nopţi albe" în Chişinău şi Bălţi. Zeci de conducători auto, prinşi aghesmuiţi la volan
- O maşină a poliţiei de patrulare, împlicată într-un ACCIDENT RUTIER la ieşirea din oraş (FOTO)