Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei vine în Republica Moldova! Care este scopul vizitei
În calitatea sa de Patroană a Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Alteța Sa Regală, Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei, va vizita Republica Moldova împreună cu Dr Zsuzsanna Jakab, Directorul Regional OMS pentru Europa în perioada 23-25 noiembrie 2016. Invitația i-a fost făcută de ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, în cadrul reuniunii Comitetului Regional al OMS ce avut loc la Copenhaga în septembrie 2016, scrie e-medicina.md.
În cadrul vizitei vor fi abordate trei subiecte principale – sănătatea femeilor și a copiilor, conștientizarea importanței vaccinării și a rezistenței la antibiotice. Invitații de rang înalt vor face cunoștință cu progresele înregistrate în aceste domenii și reformele în sănătate.
Vizita de trei zile va include întâlniri la Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, cu reprezentanții societății medicale, reprezentanții agențiilor Națiunilor Unite și partenerii de dezvoltare. De asemenea, Prințesa Moștenitoare Mary va ține un discurs în fața studenților și absolvenților Școlii de Management în Sănătatea Publică.
Prințesa Moștenitoare și Directorul Regional OMS vor vizita depozitul național de vaccinuri din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică și Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară, cabinetul de vaccinări, marcând, în același timp, Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antibiotice.
Alteța Sa Regală, Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei a devenit Patroana Biroului Regional al OMS pentru Europa în anul 2005, asumându-și un rol activ în ceea ce privește ridicarea nivelului de conștientizare privind problemele din sănătatea publică prin intermediul discursurilor din cadrul evenimentelor majore ale OMS, vizitelor în diferite țări, declarațiilor publice și articolelor.
Alteța Sa Regală pledează pentru sănătatea mamei și a copilului, conștientizarea importanței imunizărilor și a rezistenței antimicrobiene.
Actualitate
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii se reuneşte de urgenţă din cauza virusului Ebola
- Ebola nu se opreşte să omoare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis un bilanţ actualizat al consecinţelor epidemiei
- Bucurie la Londra. A fost botezat al doilea copil al prinţului William şi al ducesei Kate Middleton
- Sunt gustoase şi le consumăm zilnic! Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară că sunt PERICULOASE
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Zika a devenit un PERICOL la SCARĂ GLOBALĂ
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii a premiat România pentru Legea antifumat