Prințul Albert al II-lea de Monaco susține reformele implementate de Guvern
Prințul Albert al II-lea de Monaco apreciază reformele implementate de Guvernul de la Chișinău. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă, după ce a avut o întrevedere cu președintele țării, Igor Dodon.
Alteța Sa are încredere că oamenii de afaceri din Monaco vor găsi în Moldova un mediu investiţional cu multe perspective.
„Consider că ceea ce dorește să facă Guvernul în viitor este încurajator. Ne-ar plăcea să contribuim la dezvoltarea acestei țări. Cred că există posibilități în ceea ce privește sectorul de investiții și viitoare proiecte”, a declarat prinţul.
Și președintele țării, Igor Dodon, speră că această vizită va pune bazele unei colaborări bilaterale dintre cele două state.
„Sper foarte mult că experiența colegilor, prietenilor noștri ne va permite să creăm în Republica Moldova condiții economice și fiscale pentru a atragerea investitorilor străini”, a menţionat Igor Dodon.
Astăzi este a doua zi a vizitei prințului Albert al II-lea la Chișinău. De dimineaţă, Alteţa sa a vizitat Universitatea de Stat din Moldova, unde i-a fost oferit titlul de doctor honoris causa.
Alături de Pavel Filip, prinţul de Monaco se va întâlni cu echipa de copii a clubului de fotbal Zimbru, din Capitală.