Prinţul Albert şi soţia sa au găsit antidotul împotriva bârfelor
Prinţul Albert şi soţia sa Charlene au lăsat bârfele în urmă şi au păşit în lumina reflectoarelor mai încrezători ca niciodată. Şi ca să demonstreze lumii întregi că relaţia lor merge bine şi-au mai dat şi un sărut. Cuplul a fost gazda unei petreceri în Africa de Sud.
Prinţul Albert şi prinţesa Charlene de Monaco şi-au făcut apariţia pe covorul roşu pe muzica tradiţională a triburilor africane Zulu. Cei doi au fost gazda unei recepţii organizate pentru membrii Comitetului Internaţional Olimipic, din care face parte şi Prinţul Albert. Şi cum se cuvine unui cuplul regal, dineul nu a avut loc oriunde, ci la un hotel de lux, pe malul Oceanului Indian.
La petrecere au participat aproape 500 de invitaţi, printre care cunoscuţi oameni de afaceri şi personalităţi din lumea sportului. Pe lista invitaţilor a fost şi preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma, care a lipsit însă de la eveniment.
Meniul a inclus bucate speciale, pregătite în cinstea lui Charlene. De pe masă nu au lipsit stridiile şi spanacul. Noua prinţesă a principatului Monaco a strălucit într-o rochie neagră, inspirată din stilul african, în timp ce prinţul Albert a purtat un costum negru şi cravată roşie. Cei doi şi-au dat şi un sărut, moment care nu a scăpat de ochiul ager al jurnaliştilor.
Prinţul de Monaco şi Charlene Wittstock şi-au unit destinele la începutul acestei luni, evenimentul fiind umbrit de zvonurile apărute în presă, potrivit cărora prinţul Albert ar avea doi copii ilegitimi.
- VEZI momentul în care Albert de Monaco şi Charlene Wittstock au spus "da" şi ce invitaţi de seamă au avut
- O nuntă albă la Monaco. Mireasa a purtat o rochie Armani, mirele o uniformă clasică a gărzilor palatului
- Bursa zvonurilor: Prinţesa Charlene ar fi vrut să fugă înainte de nuntă
- Prinţesa de Monaco ar putea să nu se mai întoarcă din luna de miere AFLĂ DE CE