Prinţul de Cambridge a fost arătat lumii ÎN PREMIERĂ. William şi Kate încă nu au anunţat numele copilului (VIDEO)
Prinţul de Cambridge este arătat lumii, în premieră de la naşterea sa. Ducesa Catherine şi prinţul William au ieşit pe scările spitalului cu pruncul în braţe.
Prinţul William a declarat că naşterea fiului este un moment special pentru el. William i-a rugat pe jurnalişti să revină la normal ca să poată avea grijă de copil. Părinţului micului prinţ au declarat că încă se gândesc la nume pentru copil.
Este prima apariţie publică a viitorului rege al Marii Britanii. Micuţul a venit pe lume ieri la ora 18.24, ora Moldovei, şi are 3,8 kilograme.
Tatăl, prinţul William, a asistat la naşterea primului său copil. Medicii au spus că proaspăta mămică se simte bine, iar micul prinţ care s-a născut pe cale naturală este foarte frumos.
Astăzi, 41 de salve de tun au fost trase în Hyde Park, iar alte 62 de la Turnul Londrei, ca omagiu pentru copilul lui Will şi Kate. Iar garda de onoare a suveranei britanice a interpretat o melodie specială pentru micuţ. Tot ca un omagiu, Cascada Niagara, turnul naţional Canada din Toronto şi fântânile din Trafalgar Square au fost iluminate în albastru. Colegii de armată ai prinţului William l-au felicitat pe tată, iar părinţii ducesei au venit la spital să-şi vadă nepotul.